Istoricul ANCERM

Istoricul ANCERM

Scurt istoric al activităților legate de Cultul Eroilor în România

După încheierea Primului Război Mondial – 1916-1919, luând cunoștință de numărul mare de ostași români precum și militari din armatele beligerante care căzuseră la datorie și au fost înhumați pe întregul teritoriul României, conducerea statului român a expropriat terenurile unde aceștia erau îngropați amenajând cimitire și mausolee ale eroilor.

Totodată, statul român a adoptat măsura înființării Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război” (SMECR), cu statut de persoană juridică, având misiunea de a îngriji și păstra mormintele și operele comemorative de război realizate, de a descoperi noi morminte ale ostașilor căzuți pentru patrie, de a aduce îmbunătățiri cimitirelor eroilor și de a organiza ceremonii religioase și militare la mormintele acestora. Președinte de onoare al societății a fost desemnată Regina Maria. Din Comitetul Central făceau parte ministrul de război, cel de interne, al domeniilor și cultelor, al lucrărilor publice, al muncii și ocrotirii sociale, șeful Marelui Stat Major, comandantul Corpului Jandarmeriei Rurale, comandantul Corpului Grănicerilor, secretarul general din Ministerul de Război, un profesor universitar, ales de colegii săi și cinci doamne, soții de generali în viață sau decedați.

Un-soldat-isi-cara-in-spate-camardul-ranit-in-Dardanelles-in-Primul-Razboi-Mondial_245965933
razboi11

Istoricul ANCERM

Constituire

Din inițiativa Comitetului Central al SMECR, la 17 mai 1923, s-a stabilit și desfășurat ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut. În prezența familiei regale, a membrilor Guvernului, a corpurilor legiuitoare, în Parcul Carol din București s-a oficiat serviciul divin, iar la ora 12 sirena Arsenalului Armatei și clopotele bisericilor au vestit coborârea în lăcașul de veci a Ostașului Necunoscut. Timp de două minute orice activitate publică a fost întreruptă.

Guvernul României a aprobat propunerile Bisericii Ortodoxe Române și ale Ministerului de Război din 20 aprilie 1920, întărite prin Decretul-Lege nr. 1693, din 20 august 1920, de a se sărbători în fiecare an Ziua Eroilor când se sărbătorește la Înălțarea Domnului Iisus Hristos la Ceruri.

Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război” era condusă de Ministerul de Război și de Biserica Ortodoxă Română. Societatea și-a desfășurat activitatea sub această denumire până la 2 iunie 1927 când prin lege și-a schimbat denumirea în Societatea „Cultul Eroilor”. Această lege a fost revăzută și completată, în 1940, când Societatea Cultul Eroilor și-a schimbat denumirea în Așezământul Național „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, devenind instituție a statului.

Istoricul ANCERM

În timpul comunismului

În 1948 Marea Adunare Națională a Republicii Populare Române Așezământul Național „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, a fost desființat, patrimoniul său fiind trecut la Ministerul Apărării Naționale iar Ziua Eroilor a fost stabilită pentru data de 9 mai.

În 1990 Ministerul Apărării Naționale a aprobat înființarea Secției pentru valorificarea tradițiilor militare și a patrimoniului istoric-militar, iar ulterior, în 1991, a „Comitetului Național pentru Restaurarea și Îngrijirea Monumentelor și Cimitirelor Eroilor”. Comitetul a preluat obiectivele și activitățile fostului Așezământ Național „Regina Maria” pentru „Cultul Eroilor”.

În 1995, Parlamentul României a proclamat sărbătorirea Zilei Eroilor în ziua care se sărbătorește Înălțarea Domnului, revenindu-se după 75 de ani la tradiția făurită în perioada interbelică.

În anul 1997 s-a hotărât schimbarea denumirii Comitetului Național în Asociația Națională „Cultul Eroilor” (ANCE). De asemenea, s-a hotărât reluarea tradiției interbelice, de editare a Revistei „România Eroică”, organul de presă al Asociației Naționale „Cultul Eroilor”.

index (2)
Haavoittunutta ryssää hoidetaan Jsp:ssa.

Istoricul ANCERM

Puterile Centrale

În anul 2004, a luat ființă Oficiul Național pentru Cultul Eroilor ca organ de specialitate al administrației publice centrale destinat protejării mormintelor și operelor comemorative de război, cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Apărării Naționale.

În anul 2011, Conferința Națională a ANCE a hotărât să adauge în titulatura sa numele „Regina Maria”, în semn de omagiu și respect pentru marea contribuție la înfăptuirea Marii Uniri din anul 1918 și măsurile adoptate de organele puterii și administrației din România pentru cinstirea memoriei ostașilor căzuți în războiul pentru întregire statală și eliberare națională.

În 2013, s-a încheiat un nou Protocol de colaborare cu Ministerul Educației și Învățământului. În baza acestui Protocol, în toate unitățile școlare s-au impulsionat activitățile Cercurilor „Cultului Eroilor”.

Începând cu anul 2014 Asociația și filialele sale județene au primit Statutul de Asociații de Utilitate Publică.